VIDEO- Tabăra pentru refugiați este diferită anul acesta

Restricțiile de distanțare socială din Grecia s-au relaxat, astfel încât mi-au permis să mă întorc în Grecia de pe 15 Iunie. Voi fi o săptămână în tabara organizată pentru refugiați, iar apoi voi avea diferite întâlniri cu credincioși persani din Atena.

Daniel Piu,
La crucea de la Golgota

Avem nevoie de mângâiere, îmbărbătare și bucurie! Acestea le găsim la Golgota, unde Hristos a suferit pentru noi. Venind la El,
Domnul va turna har din cer în inimile noastre!

Daniel Piu,
Cântare- Nădejdea mea e Domnul

Lucrarea cu refugiații în contextul coronavirus

În perioada Februarie-Martie 2020, Grecia nu a fost alarmată doar de avansarea coronavirusului pe teritoriul ei. Poarta dinspre Orient a fost luată cu asalt indirect de turci prin trimiterea refugiaților către granițele republicii Elene, ceea ce a creat o situație de criză.

Insula Lesvos este unul din cele mai fierbinți locuri unde bărcile pneumatice încărcate cu refugiați ajung din Turcia. Dar acum, față de anul 2015, localnicii greci nu mai sunt atât de binevoitori față de noii veniți. Au stat la țărm și au alungat bărcile. Au blocat drumurile spre tabără și au vandalizat autobusurile care transportau refugiații spre școli sau oraș. Dacă întâlneau străini îi băteau și le spărgeau geamurile mașinilor, iar câteva organizații care ajutau refugiații au fost de asemenea atacate.

Cum a afectat asta misiunea printre refugiați?

La fața locului, pe insula Lesvos, îi avem pe Y. și Z., familie de afgani care a fost instruită la centrul de ucenicizare din Atena.

Au răspuns chemării lui Dumnezeu atunci când au văzut nevoia imensă de lucrători persani pe insulă, unde sunt peste 20 000 de refugiați.

Y. împărtășește cu noi, nevoia urgentă de rugăciune pentru protecție și ajutorul Domnului. Povestind cum a fost aproape bătut în timp ce se întorcea acasă, Y. transmite:
„Încercam să ne întoarcem în orașul Mytilini de la tabără, dar drumurile erau închise. Prin întuneric am găsit un drum lateralnic, dar și acesta era blocat de greci. Ne-au oprit și au folosit multe cuvinte murdare împotriva noastră. Mulțumim Domnului că nu ne-au omorât după ce au aflat că suntem din Afganistan. Aveau bâte și bare metalice, pregătiți să ne lovească. Dar ne-au dat voie să trecem, după ce au lovit mașina provocând daune materiale.”

În mod normal, având pașaport grecesc, Y. și Z. ar fi putut să ducă o viață liniștită în Germania, unde și-au propus să ajungă atunci când au plecat din Afganistan ca refugiați. Dar după ce Dumnezeu le-a schimbat viața, viziunea lor s-a îndreptat înapoi spre locul de unde au venit. Ei speră ca în curând să ajungă cu Evanghelia în Afganistan la familiile și poporul lor.

Așa cum vedem, pe lângă pandemia coronavirus, situația de la granița Greciei îngreunează slujirea printre refugiați. Totuși orice criză poate fi o oportunitate pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu.

Vrem să ne rugăm în mod special pentru familia de afgani care slujește pe insula Lesvos. Dumnezeu să îi protejeze și să le dea propășire în propovăduirea Evangheliei.

De asemenea ne rugăm pentru cei 15 ucenici de la Centrul de ucenicizare și instruire din Atena, unde suntem la sfârșitul unui an intensiv de studiu. Studenții se pregătesc să plece în locuri diferite să slujească cu Evanghelia (unii din ei vor să meargă la familia din Lesvos). Ne rugăm pentru nevoile lor spirituale, emoționale și materiale, precum și pentru protecția și călăuzirea Domnului!

Purtați în rugăciune echipa, colegii români, creștinii persani și familia noastră. Fie ca pacea și binecuvântarea Domnului să ne dea puteri în această vreme!
Multă binecuvântare!

Daniel P. - Atena 

Încercam să ne întoarcem în orașul Mytilini de la tabără, dar drumurile erau închise. Prin întuneric am găsit un drum lateralnic, dar și acesta era blocat de greci. Ne-au oprit și au folosit multe cuvinte murdare împotriva noastră.

Poarta dinspre Orient a fost luată cu asalt prin trimiterea refugiaților către granițele republicii Elene, ceea ce a creat o situație de criză. 

Vrem să ne rugăm în mod special pentru familia de afgani care slujește pe insula Lesvos. Dumnezeu să îi protejeze și să le dea propășire în propovăduirea Evangheliei. 

Stânca noastră

Simona P. Martie, 2020

M-am rugat așteptând ca Dumnezeu să îmi vorbească, apoi am scris în jurnal:


„Biblia este plină de încurajări extraordinare, exact pentru vremuri ca acestea. Oare mai este necesar ca El să ne vorbească ceva specific pentru acum? Pentru aceste zile?” În acel moment, fără să am timp să mă gândesc la vreun răspuns, au răsunat în inima mea cuvintele Domnului:


„V-am pus pe stâncă.” Și mi-am amintit ceea ce Domnul mi-a arătat cu câteva luni în urmă, când am aflat că nepoțelul nostru are leucemie. Era chiar în primele zile, când încă eram zguduiți de o veste așa de cumplită. M-am rugat, dar când am vrut să mă ridic descurajată să merg la treabă, pe când eram încă cu ochii închiși am văzut ceva în rugăciune...


Era o stâncă mică, mă uitam la ea în jos, dar creștea cu viteză foarte mare, și s-a făcut imensă sub ochii mei...! Iar eu mă uitam în sus, stânga, dreapta....și nu se vedea unde se sfârșește, sau dacă se sfârșește... Atât de mare a crescut!


Atunci, m-am gândit că așa de mare este încercarea prin care treceam noi, dar am izbucnit și am întrebat repede:


„Ce faci cu muntele acesta, Doamne?!?”


Și am simțit, blând și liniștitor glasul Lui:


„Este stânca prin care vă protejez de valuri.”


Apoi am văzut valuri foarte mari și agitate, undeva jos, departe, foarte departe. Noi eram sus pe stâncă!!


El este Stânca;

lucrările Lui sunt desăvârșite,

căci toate căile Lui sunt drepte;

El este un Dumnezeu credincios

și fără nedreptate,

El este drept și curat.

Deuteronom 32:4


Cred că muntele problemelor din aceste zile a crescut cu adevărat imens, și nu știm dacă își oprește creșterea. Un munte care nu se poate muta, un munte pe care nu ne putem cățăra să trecem dincolo.


Dar ceea ce am văzut, nu era un munte, era o stâncă stabilă și puternică.


O stâncă de piatră, pe care Dumnezeu ne pune, pentru a scăpa de valurile aprige!


O alt fel de Stâncă. Hristos. Este locul unde este stabilitate și pace. Prin har, în dragostea Lui, cu puterea Lui, ne așează acolo unde știe El cel mai bine, iar valurile nu ne doboară.


Se poate că urmează o perioadă gloriasă pe acest pământ. O perioadă cu alt fel de bucurii. Bucurii sfinte în Hristos. Cu minuni și semne, cu vise și vedenii, nu așa ni s-a promis?


Cum ar fi să vedem că marea se deschide în fața noastră pentru ca noi, aleșii Lui, să trecem dincolo, unde El vrea să fim? Cum ar fi să primim hrana direct din cer? Cum ar fi să vedem vindecări și învieri? Cum ne-am bucura să vedem înmulțiri ale pâinii, și izvoare în pustiu?


Din aceste motive, perioada care urmează se poate să fie cu adevărat glorioasă pentru cei ce stau în sfințenie, aproape de Dumnezeu, Stânca Veacurilor!


„Domnul este tăria poporului Său, El este Stânca izbăvitoare a unsului Său.” Psalmul 28:8

Susține misiunea

Donează direct cu cardul sau PayPal (specifică pentru cine/ce donezi). 

Boala care a adus glorie lui Dumnezeu

Noi și refugiații la intersecția cu suferința (Feb, 2020)

Am ajuns cu Timotei l-a spitalul de urgență. Avea febră, durere abdominală, iar în ultimele ore a vomitat de 9 ori. La serviciul de triaj, după ce i-a dat un păhărel de sirop pentru febră, am primit un număr de ordin.

La celălalt asistent de la recepție era o familie de afgani cu doi copii. Cunosc de mai bine de 10 ani poporul acesta, și nu m-am îndoit deloc că sunt afgani refugiați. Erau obosiți, murdari, iar copiii tușeau, le curgea nasul și ochii, și respirau greu. După ce s-a strigat la ei în greacă de câteva ori pentru aceleași informații precum documentele, data nașterii copiilor, număr de telefon, etc., au reușit să ia biletul de ordine. Cu hârtiuța în mână, au făcut câțiva pași și se uitau nedumeriți încotro să plece.

Atunci m-am apropiat de ei și i-am salutat în limba Farsi. Li s-au luminat fețele când au auzit cuvinte familiare într-un loc atât de străin. I-am întrebat de unde vin și mi-au răspuns:

„De la tabăra de refugiați din Malakasa.”

În ultimele luni am fost des la această tabără, dar nu mi se păreau cunoscute fețele. Apoi au continuat:

„Suntem în tabără de 3 zile. Copiii noștri sunt foarte bolnavi și am venit cu ambulanța la spital. Nu avem pe nimeni care să ne ajute. Ce trebuie să facem cu biletul acesta?”

Le-am explicat ceea ce știam și eu de la asistenții de după tejghea și de la un gardian de serviciu: să așteptăm până apărea numărul pe ecranul digital, care făcea un sunet deranjant la fiecare număr nou.

Aveam în fața noastră 80 de numere care urmau să fie preluate, în afară de cei care erau grav bolnavi și intrau direct. După două-trei ore, ne-am dat seama că trec aproximativ zece numere pe oră, așa că aveam de așteptat în total vreo 8 ore să intrăm în următoarea sală de așteptare, mai aproape de doctorii de gardă.

Am ieșit să cumpăr ceva sărat, că lui Timotei i s-a părut că ar putea să mănânce după mai bine de 24 de ore. Când am intrat din nou în spital, am întâlnit un bărbat cu fetița lui care era tot de la tabăra de la Malakasa. Pe acesta l-am recunoscut. Cu două săptămâni în urmă ne-a spus că are nevoie de doctor psiholog pentru fetița lui de 10 ani, pentru că are coșmaruri și plânge foarte mult noaptea. Era traumatizată de incidentele din Afganistan. Atunci i-am spus că noi cunoaștem pe cel mai mare doctor care o poate ajuta. I-am predicat despre Domnul Isus lui și soției sale, apoi ne-am rugat pentru fetiță.

Când l-am văzut la spital, primul gând a fost că fetița nu poate să doarmă noaptea. Dar Ebrahim mi-a spus:

„De atunci doarme bine, doar că a răcit foarte tare. De câteva zile ni s-a ars radiatorul din cort și este foarte frig.”

M-am bucurat că fetița poate dormi bine, dar eram trist de condițiile în care trăiau. Nici ei nu vorbeau decât Farsi.

Înainte de a pleca de la biserică să îl duc pe Timotei la urgență, i-am spus unui prieten despre situație. Târziu în noapte ne-a sunat să întrebe cum stau lucrurile. Când a auzit câți sunt în fața noastră ne-a spus:

„Daniel, mai sunt spitale, nu de copii, dar care sunt deschise în unele zile, și au doctor pediatru. Sun să aflu unde este deschis și te anunț.”

Revine după un minut:

„Este deschis un spital la jumătate de oră de unde ești. Se merită să bați un pic de drum, dar să te ia mai repede.”

Am făcut calcule și mi-am zis că dacă nu rezolv la celălalt spital, am timp să mă întorc înainte să îmi vină rândul. Le-am explicat și afganilor, i-am luat pe toți în mașină și am plecat.

*

De câteva zile, eram și eu bolnav. Nu doar de răceala cu tuse și febră, ci și bolnav în suflet. Eram cum m-a visat soția, Simona. După o furtună puternică în care am fost prins, aveam picioarele rănite și bandajate până la genunchi. Eram întristat în suflet pentru câteva probleme, legate de noua lucrare de la tabăra de refugiați de la Malakasa. Întâlnind refugiații la tabără cu două zile înainte și acum din nou la spital, ceva a avut un efect terapeutic în mine: durerea din suflet mi-a trecut atunci când am privit la durerile altora!

La următorul spital am fost primiți direct la consultație. Timotei se simțea mai bine și a dat loc celor trei copii de la tabără. Am intrat și eu cu afganii în cabinet. În timp ce traduceam pentru ei, mă întrebam ce ar fi făcut singuri dacă doctorii aveau așa de multe întrebări? Am avut de umblat pentru ei prin spital toată noaptea până dimineața.

Am fost bucuros când doctorii au spus că vor interna familia cu cei doi copilași mici. Unde să plece de la spital? În cortul de pânză? Copiii nu se vor face bine dacă vor continua să doarmă afară în frig.

Dar ce se va întâmpla după câteva zile, când se vor face bine? Unde vor merge?

Am ascultat puțin povestea acestei familii pe holurile spitatului printre consultații.

Au plecat din Afganistan, unde spun ei

„de când ne-am născut a fost doar război. Am trecut prin Iran unde am stat câteva zile la alți afgani rude cu noi. Ajunși în Turcia, am lucrat să facem bani, ca să plecăm în Europa”.

Printre lacrimi continuă:

„Nimeni nu ne-a spus cât de greu va fi în Grecia, cu doi copilași mici, în frig, flămânzi, bolnavi și să nu ai unde să dormi.”

În Turcia traficanții de persoane spun doar lucrurile bune despre Europa, cu scopul de a câștiga clienții care plătesc între 700 și 1000 de euro pe membru de familie ca să-i treacă ilegal granița.

„În Tesalonic, am întâlnit un afgan binevoitor”, continuă Gulmahomad „care ne-a spus că poate să vină cu noi în Atena ca să ne ajute să facem toate documentele rapid, și să obținem o locuință. Timp de 10 zile în Atena ne-a plimbat prin oraș, ne-a dat mâncare bună, și ne-a cazat într-un loc curat, dar apoi, deodată și-a schimbat atitudinea. Împreună cu 4 bărbați, ne-au dus într-un beci și ne-au închis treizeci de zile, amenințându-ne că ne omoară dacă nu le dăm 5600 euro.

De unde să le dăm dacă nu aveam bani cu ce să ne ducem zilele? De ce să le dăm banii? Stăteau cu cuțitul la gâtul copilului cel mare, și spuneau că îl omoară dacă nu dăm banii. Ne dădeau doar bucăți de pâine și jumătate de litru de apă pe zi. Apoi pentru o săptămână ne-au luat copilul cel mare, spunând că nu îl vor aduce înapoi. Ne-au confiscat telefoanele și le puteam primi înapoi doar dacă voiam să vorbim cu cineva care să facă transferul prin Western Union.

Fratele meu din Iran a sunat la prieteni și rude, împrumutând bani până a adunat suma pentru răscumpărare. După ce am ieșit de acolo am chemat poliția. Bărbații s-au ascuns, iar polițiștii au spus că nu pot intra în casă dacă nu au ordin. Am multe documente ale hoților pe tabletă în Atena, și sper să pot să merg din nou la poliție.”

Probabil că dacă poliția îi va prinde pe rău făcători, bietul afgan nu va recupera banii. Dar cel puțin nu vor fi alți oameni sărmani care vor cădea în plasa lor.

 „Fără bani, fără adăpost, am dormit 3 zile zile în parcul Victoria din Atena în frig și ploaie. Apoi am mers în tabăra de la Malakasa. Prima noapte am dormit sub un copac. Apoi am împrumutat un cort, unde stăm cu copii. Sperăm să ne dea o locuință într-un container, dar sunt multe familii care așteaptă de multe luni și încă nu au primit.”

Acum suntem colegi de spital, căci suferința nu ne ocolește pe bază de pașaport sau cultură. Aici este locul care ne aduce aminte că toți suntem oameni.

„Faptul că ai fost la spital să ne ajuți”, spune Gulmohamad, „pentru noi a fost o minune!”

O minune este o întâmplare neobișnuită pentru oameni, făcută printr-o puterea supraomenească. Totuși mă aștept tot mai mult, ca minunile să fie normalul din viața mea. Dumnezeu, Tatăl meu, este Autorul minunilor. De aceeea mă aștept ca El să lucreze zilnic minuni prin mine.

Copii aceștia vor ieși sănătoși din spital cu ajutorul Domnului. Dar unde vor pleca? Din nou în frig? Pentru câtă vreme vor fi sănătoși în condițiile din tabăra de refugiați? Am întâlnit în ultima lună zeci de refugiați care au nevoie de doctor. Nu au produse de igienă personală și mulți s-au îmbolnăvit de boli de piele. Au nevoie de medicamente de bază, dar nu au bani cu ce să plătească. Ebrahim, celălalt afgan care a venit la spital, a spus că nu avea bani pentru un sirop de tuse pentru copii.

Când ajung în tabără, refugiații pot să râmână neînregistrați în programul taberei chiar și patru luni, iar ca să primească ajutorul de la stat poate dura și peste un an.

Mulți dintre ei ar vrea să găsească un loc de muncă, în loc să fie ajutați cu mâncare, îmbrăcăminte sau locuință. Dacă am crea oportunități de muncă, multe din problemele de față ar fi rezolvate. Ca oamenii să primească ajutor gratuit pentru un timp lung, poate agrava situația.

Orice firmă care ar avea nevoie de forță de muncă și ar putea deschide un punct de lucru în Grecia, ar schimba viața refugiaților într-un mare procent.

Refugiații ar mai avea nevoie de profesori de limba Greacă sau limba Engleză, căci în tabără nu este decât o clasă mică unde încap doar câțiva studenți. De asemenea ar fi ajutați dacă ar primi un curs de meserie precum cursuri de bucătar, tâmplar, croitor, frizer, webdesign, IT de bază, Microsoft, și altele.

Majoritatea refugiaților sunt tineri respectuoși, iubitori de familie, ospitalieri, muncitori și cu un mare potențial de a învăța lucruri noi.

De ce Dumnezeu a hotărât să vină atâția oameni din orientul mijlociu? Există ceva mai presus de agenda politică a Europei sau a conducătorilor musulmani. Există planul lui Dumnezeu de mântuire pregătit mai dinainte de întemeierea lumii, iar oamenii aceștia au nevoie să audă și să simtă dragostea lui Dumnezeu prin Isus Hristos aici în Europa!

Cum iau eu parte la acest plan al lui Dumnezeu? Cu ce m-a binecuvântat Dumnezeu și pot să fiu o binecuvântare pentru aceste familii de la marginea Pâmântului? Să dau un pahar de apă cu dragoste în Numele lui Isus sau să împărtășesc Vestea Bună, împreună putem fi parte la lucrarea lui Dumnezeu!


*
Rezultatele analizelor lui Timotei, au indicat că trebuie operat de apenticită. Înainte să fie dus la secția de chirurgie pentru copii, dimineața l-am dus pe Ebrahim cu fetița de 10 ani la tren, să se întoarcă la tabăra de refugiați.

Primii vizitatori după ce Timotei a fost operat, au fost afganii cu cei doi copilași, internați pe același culuar cu noi!

Atunci când inima ne era frântă, iar familia noastră era strânsă în jurul lui Timotei care era palid la față și își pierduse vocea în urma operației, Dumnezeu ne-a arătat un semn din cer prin refugiații pe care i-am ajutat cu o seară înainte. 

Implică-te în lucrarea cu refugiații!

De ce Dumnezeu a hotărât să vină atâția oameni din orientul mijlociu? Există ceva mai presus de agenda politică a Europei sau a conducătorilor musulmani! Există planul lui Dumnezeu de mântuire pregătit mai dinainte de întemeierea lumii! Schimbarea începe cu rugăciune!

Refugiații din tabere nu au produse de igienă personală și mulți s-au îmbolnăvit de boli de piele. Mai ales cei din corturi, duc lipsă de hrana de bază: orez, ulei, fasole, etc. Pe timp de iarnă au nevoie de pături groase. Au nevoie de medicamente de bază și de încălțăminte.

 Poți susține un evanghelist Persan sau să dăruiești pentru hrană, medicamente sau pentru costul unei chirii pentru găzduirea refugiaților în condiții umane: 

Gul Mohamad, un afgan pe care îl cunoaștem, mărturisește „Fără bani, fără adăpost, am dormit 3 zile zile în parcul Victoria din Atena în frig și ploaie. Apoi am mers în tabăra de la Malakasa. Prima noapte am dormit sub un copac. Apoi am împrumutat un cort, unde stăm cu copii. Sperăm să ne dea o locuință într-un container, dar sunt multe familii care așteaptă de multe luni și încă nu au primit.”

Refugiații ar mai avea nevoie de profesori de limba Greacă sau limba Engleză, căci în tabără nu este decât o clasă mică unde încap doar câțiva studenți. De asemenea ar fi ajutați dacă ar primi un curs de meserie precum cursuri de bucătar, tâmplar, croitor, frizer, webdesign, IT de bază, Microsoft, și altele. 

Cu ce m-a binecuvântat Dumnezeu și pot să fiu o binecuvântare pentru aceste familii de la marginea Pâmântului? Să dau un pahar de apă cu dragoste în Numele lui Isus sau să împărtășesc Vestea Bună. Împreună putem fi parte la lucrarea lui Dumnezeu!

Mulți dintre ei ar vrea să găsească un loc de muncă, în loc să fie ajutați cu mâncare, îmbrăcăminte sau locuință. Dacă am crea oportunități de muncă, multe din problemele de față ar fi rezolvate. Ca oamenii să primească ajutor gratuit pentru un timp lung, poate agrava situația.
Orice firmă care ar avea nevoie de forță de muncă și ar putea deschide un punct de lucru în Grecia, ar schimba viața refugiaților într-un mare procent.

Doamne, ce vrei să fac? 

Update Luca #3

La nuntă în stil afgan și olandez

Am crezut că vom încheia lucrarea de la Discipleship Training Center

Vizita unei echipe din România


Vecinii noștri și familia păstorului afgan

Cutremurele din Albania țara vecină Greciei, au afectat sute de locuințe printre care și biserica din orașul Durres!

La sfârșit de zi radiind de mulțumire 

Răspuns la rugăciune (Sept 2018)

Așa sunt zilele acelea care sunt acoperite de rugăciunile fraților mei: strălucitoare și împlinite.


Să fie autosugestie, deoarece am timis Motive de Rugăciune, iar acum presupun că cineva se roagă? Nu, nici vorbă. 

Căci am cerut să ne rugăm pentru lucruri specifice și am simțit o putere invizibilă care a mișcat acele lucruri.


Dimineața am avut studiu biblic cu colegii afgani, iranieni, despre înviere și răpire. Duhul Domnului ne-a făcut să tremurăm la gândul că și cei care odată au primit o haină albă și-o pot murdări. Că se poate pierde șansa primei învieri și să ramâi pentru învierea celor condamnați la moarte. Am cerut har și putere.

În același timp Mireasa împreună cu Duhul Sfânt a strigat: vino Doamne Isuse!


Când ne-am despărțit eram încă cu gândul la cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci am dat față în față cu un român. Îl întâlnisem cu câteva zile în urmă la o masă cu refugiați și oamenii străzii. Ne-am întâlnit acum din nou pentru că Domnul voia să-i mai spună încă un Cuvânt care să îl îndemne să facă un pas al credinței.


Mi-am urmat ziua.


Am ieșit din studio "doar" ca să caut un șmirghel pentru colegul meu. De ce chiar în minutul acela? De ce în balconul unde își puneau la uscat refugiații hainele? De ce chiar când doi dintre ei vorbeau tare la o anumită distanță în Pashto, limba pe care am învățat-o în Afganistan?

Pentru ca în urmatoarele ore să stau și să ascult povestea dramatică a unui doctor pediatru, care își trăia zilele în stradă. Era refugiat în Grecia de mai bine de un an. Ca să îmi spună cum nu a mai putut să servească copiilor din zone rurale și a fugit din fața talibanilor.


Aha, da! Pentru că am trimis partenerilor de rugăciune să ne rugăm ca Domnul să aducă în ziua aceasta oameni care îl caută în felul lor pe Dumnezeu și încă nu li s-au deschis ochii să-L înțeleagă.

Încă din primele cuvinte a menționat de rugăciunile de la moscheie, despre voia divină în legătură cu viitorul și altele asemănatoare. Atât știa; dar a început să învețe mai multe; despre Dumnezeu care a trebuit să se despartă de coraona creației Lui, despre originea răului, a durerii, despre nevoia unui Salvator... Și sper să fie doar un început care să se finalizaze în fericirea veșnică.


Am mai cerut partenerilor de rugăciune să ne rugăm pentru programul de seară: pentru cel care va vorbi și pentru ascultători.

Știam că dimineața voi conduce eu studiul, iar seara colegul meu va împărtăși un mesaj evanghelistic.


Cu cinsprezece minute înainte de a începe, am fost chemat de colegul meu care era schimbat la față. Tocmai primise o veste foarte șocantă despre cineva cunoscut și tremura. M-a rugat să mă ocup de programul de seară.

"Voi împărtăși ce am vorbit cu tănărul doctor mai devreme..., dar nu mi-am notat acele gânduri!" Nu mai aveam timp să mă îngrijorez. M-am rugat și am dat să plec, când brusc mi-am adus aminte că sunt frați care se roagă pentru acest program.

Și ei, cei care au fost la programul de seara, au avut nevoie să audă că este "o poartă îngustă” care duce înapoi la raiul pierdut, iar cine intră pe ea găsește viața".


S-a servit o mâncare iraniana cu orez și pui cu sos roșu.


Pe scări așteptau câțiva refugiați pentru tura a doua . Mi-am întins masa cu carți și carduri de memorie, când am fost înconjurat de fețe curioase. Deja eram în conversații despre Isus și Dumnezeu. Unii simplu luau diferite broșuri și Biblii. Alții se mirau că vorbesc în afgană și nu sunt afgan. 


În final, am fost foarte uimit că cineva voia șase Biblii în limba kurdă. Aveam astfel de Noi Testamente, dar rar se căutau. Iar acum șase bucăți dintr-o dată?! Un frate a adunat kurzi și avea nevoie de Biblii în limba lor. Eram acolo când au avut nevoie; au venit când eram acolo. Toate pregătite de Domnul în urma rugăciunilor.


Închei ziua simțind că am fost o barcă, nu cu motor, ci cu pânze. Am fost condus după cărmuirea blăndă a Duhului Sfânt, care a fost activată de rugăciunile binecuvântate ale fraților mei.